Treceți la conținutul principal

Revelatie


Privesc absent intinderea de sticla ce ma tine ostatic in propria-mi cusca; fiecare pas, fiecare sunet vibrat de corzile viorii mele ma aduce mai aproape de gratiile pe care involuntar le-am pictat.
Ma desfasor intr-un tablou lipsit de culoare si nuante, fara armonii si totusi foarte ambiguu, un mediu inefabil, dar plin de mistere ce asteapta sa fie dezvaluite.
Descopar acum schimbarile ce s-au produs in mine... nu mai sunt acelasi eu, mi-am gasit un dusman in propria-mi persoana, un adversar... despre asta este totul... o competitie, un cerc vicios din care nu pot iesi.
Am fost un luptator, o vointa imbatabila intr-o cochilie usor de modelat...
Am anulat proiectul cladirii propriei credinte si am concediat arhitectul, in locul sau am angajat cel mai influentabil arbitru, un arbitru care trebuie sa decopere adevarul pentru a -si putea incheia misiunea.
Am fost un spirit agitat ce se hranea cu aventura si traia intr-un univers incitant unde "anchetele" erau distractia de zi cu zi.
Acum nu a ramas decat un amestec reflexiv de aspiratii, inhibitii si controlat in permanenta de superstitii.
Ascult cu superficialitate avalansa de sunete ce ma-nconjoara, toate aceste semnale pe care natura mi le transmite cu scopul de a ma opri la timp...
Prea tarziu... am escaladat deja versantul abrupt si urcand am dobandit frica de inaltime.
Am pierdut notiunea timpului, de aceea continui sa cad. Aproape am atins abisul, dar ceea ce este cel mai tragic este ca nu imi pasa.
Simt ca traiesc intr-un vis, toate lucrurile dificile cu care ma confrunt par a fi doar iluzii ale subconstientului meu.
O alta revelatie ma aduce inapoi, ma forteaza sa accept realitatea... Vreau sa ma descopar.
Alerg pe valurile inselatoare ale desertului de foc in cautarea oglinzii care imi poate spune cine sunt, cum sa ma regasesc.
Cand ating linia de Finish si sunt nevoit sa infrunt cealalta persoana raman perplex.
Socul este atat de mare, nu vad decat oglinda aceea imensa, stralucitoare in care dansand imi zambesc razele supremului Soare si atunci se reflecta o imagine...
SUNT INVIZIBIL, IMAGINEA MEA A DISPARUT...
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Mindless thoughts

I've been missing human interaction for a while now, so I kept "hunting" social apps, looking for strangers to talk little nothings to. It did keep me entertained for a short period, but chatting with a wide variety of lost souls, I came to the conclusion that I can't keep lying to myself, pretending to be safe and sound on my own. I'm not. Nor am I looking for anyone, I'm looking for a certain someone in any person I come across. It's wrong, I know. My insides are frozen, but not any source of heat can warm me up, I tested it, but it doesn't seem to work, so I have a weird rash, how do I treat it? It's not a typical skin condition, dermatologists have prescribed a ton of lotions, fuck them, they are clueless. So am I, looking for help in the wrong place. Still wandering. Your heat has left my skin a few years ago and your smell is vaguely printed in my cells, but I can feel it fade away as well. I'm still hiding behind closed doors, these loat...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Revenire la origini

Astazi pana si primavara a fost compromisa. Nu ne-a mai coplesit cu lumina ei pretioasa, cu armoniile orchestrei simfonice din stejari sau cu clinchetul vesel al gingasilor ghiocei. Acum atingem impietriti roua zapezii si inspiram aerul rece al norilor buclucasi. Iesind din palatul de sticla inchid absent nasturii fracului alb care continua sa ma invaluie. In jurul meu meu totul este oglinda, explozia de alb ma deruteaza si ma incetineste. Paralel, pe cealalta banda, alte suflete bantuie strazile in cautarea locului marcat cu X, dar din cauza albului imaculat x-ul a disparut si nimeni nu-si mai gaseste destinatia, asa ca hoinarind imprastie ceata. Deasupra lor, inaripati, gardienii le ghideaza fiecare pas, fiecare miscare. Ei insa nu simt prezenta divina si instrainati se avanta tot mai puternic in namolul putrezit al iadului pe pamant. Sa fiu sincer, nici eu nu Ii mai simt zborul, nicio atingere delicata, nici macar tragerea de maneca de la semaforul din statia mult pr...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Nimic nu se pierde , totul se transforma

    Si totusi … Si totusi continui sa mint , continui sa Ma mint .. este prea dureroasa  aceasta evolutie , prea precipitata .. In cativa ani , in cateva secunde chiar , am murit , am inviat si m-am reincarnat  intr-un alt presupus “eu” , doar ca acest “eu” este un monstru insensibil care ucide , striveste toata frumusetea  din jur din cauza mucegaiului din cavitatile prea inguste . Nu ma pot bucura de nimic , admir toata puritatea care a mai ramas in Univers , in oameni , apreciez iubirea , desi nu o pot simti … de parca termenul ”fericire” a fost sters din dictionarul meu , sau imi provoaca alergie . Imi privesc reflectia oriunde , in oglinda cerului , in fereastra magazinului de la colt , in cioburile lacului vitros si vad o persoana fericita , satisfacuta , mereu cu zambetul pe buze dar inauntru impregnata cu lacrimi amare . Singura explicatie pe care o pot gasi este ca intr-o noapte am reusit sa visez , sa evadez , sa plutesc , iar spiritul a fo...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe