Shadows In The Mirror

We stopped living a long time ago What even is life? Nightmares and slavery. Another shameful mirror is staring down at us, Spiteful. Well deserved disdain! Yes, we gave in: emotionless zombies Is it ever going to stop? We're taught to endure... endure it all Never allowed to spit back Drained out. Happiness is merely a painful façade Poor clowns, Forced to put on that hideous makeup, Eating us alive Burning us to ashes... Submissive? Screw that! Parasites eating at our rotten souls We dream of throwing out our existence Blood, sweat and spit. Pure bliss! Teach us to give up. No more giving in! We need to borrow the compass Show us the road to perdition! Forgiveness and oblivion. Any last wishes?

Mi-ai intrat abuziv în sânge, iar acum mă trezesc exclusiv pentru a te respira, plămânii mei au devenit dependenți de mireasma existenței tale. Conștiința îmi spune să mă prezint la ședințele de dezintoxicare, dar dependența de tine a devenit o comă autoindusă.  De ce mi-ai restructurat dicționarul? "A fi" a devenit echivalent cu numele tău, buzele-mi sângerează atunci când tu nu ești, iar pielea este privată de simțul tactil.  Am devenit imună la factorii externi, durerea este acum un concept străin, singurul moment în care o identific fiind acela în care amintirile se izbesc de realitate. Recompune-mă, ultima piesă de lego îți aparține și sunt conștientă că te hrănești cu gândul că sufletul meu se scurge printre degetele tale aspre cu o rapiditate incredibilă. Uneori îmi doresc să sparg clepsidra, să eliberez timpul, să nu mi te mai răpească, să nu mă mai țină captivă, dar nu îți pasă, tu ai acasă un canar care nu iese din colivie, al cărui glas se activează doa...

No more... I am sick of this excruciating pain, I cannot fight it anymore... drained out. Another day spent wandering, desperately looking for a drop of honey to soothe my bitter soul and amidst the thorns of this unbearable wilderness I finally found a tiny, almost unnoticeable corner of my inner self, which somehow remained untainted. That frail piece has borne such hope and spread an unimaginable strength, that I am currently sitting in front of you naked, proudly revealing all my scars, mere pieces of an unfinished puzzle. As of right now, I am no longer going to struggle, I shall never find my identity if I remain trapped in an intricate labyrinth, a riddle impossible to solve as long as I don't own the requisite resources. I'm taking off the mantle of worries, undressing myself of those terrifying phobias and insecurities and tout de suite my body feels so much lighter, as if a weight has been taken off my shoulders. I may not be the infamous Atlas, but here I am...

    Astăzi mi-am invitat sufletul la o cafea, melanjul viciu - analiză introspectivă constituie terapia perfectă. Am ocupat timid masa din colțul obscur al cafenelei, eternul paradis al introvertiților, însă așteptarea este sfâșietoare, emoțiile mă acaparează, iar tornada de gânduri mă propulsează într-un univers tumultuos. Chelnerul urmărește cu interes ritmul venei care pulsează violent, singura mărturie a revoltei mele interioare. Încerc să îmi controlez respirația în ciuda faptului că am fost privat de aer, eforturile se dovedesc totuși a fi inutile deoarece trupul apelează la strategii injuste pentru a mă trăda, transpirația rece a palmelor, hoinăritul ochilor care nu pot alege un punct de focalizare, mototolirea unei cartele de metrou și lista poate continua... Un clinchet subtil îmi mângâie timpanul, anunțând sosirea mult-așteptatului invitat. Intră spășit, temător, poziția încovoiată a acestuia indicând dorința de a se ascunde de privirile indiscrete și, depistând...

   Visul de noaptea trecută mă bântuie în continuare, iar mintea-mi „jucăușă”, aproape sadică îmi joacă feste, derulându-l la nesfărșit, de parcă ar încerca să-mi transmită un mesaj.     Strania senzație de a mă trezi „în pielea” unei insecte îmi răscolește viscerele și aprinde un incendiu interior.    Prima experiență mi-a răsfățat ochii cu un adevărat spectacol vizual, universul înconjurător fiind redat într-o rezoluție imposibil de obținut chiar și de cele mai performante aparate foto, culorile extrem de vii îmi ardeau retina și, brusc, trupu-mi firav a fost capturat de o necruțătoare amețeală care m-a dezechilibrat și m-a introdus într-o realitate paralelă...solul a dispărut, iar eu mă aflu într-un ring de box împotriva celei mai mari fobii, teama de înălțime. Și totuși zbor?     Aripile aproape insesizabile de o forță supranaturală și memoria musculară îmi demonstrează că nimic nu este întâmplător.  Sunt singur, îmi sunt ...

Focus Spectator of a contemporary short film Close-up: a desolate painting of the turbulent boulevard Aggressive cars, disorientated pedestrians;  Enter the main character: an abandoned soul in the cruel human jungle  Angelic face, frail body covered in bruises, Bleeding injuries  Skeletal arms stained by the 'fingerprints' of an infected dumpster, Deep, black eyes instilled with a piercing serenity; Target of investigation: the abashed passers-by  Well-being, a pitiful victim;  Persecuted souls with emptiness in their eyes, rigid gestures,  mere indolent cartoons. A genuine smile, traced with warmth, rewarded with disgust and vanity  Recurring action  Outcome: hopeless spastic happiness Dehumanization