Astazi pana si primavara a fost compromisa. Nu ne-a mai coplesit cu lumina ei pretioasa, cu armoniile orchestrei simfonice din stejari sau cu clinchetul vesel al gingasilor ghiocei. Acum atingem impietriti roua zapezii si inspiram aerul rece al norilor buclucasi. Iesind din palatul de sticla inchid absent nasturii fracului alb care continua sa ma invaluie. In jurul meu meu totul este oglinda, explozia de alb ma deruteaza si ma incetineste. Paralel, pe cealalta banda, alte suflete bantuie strazile in cautarea locului marcat cu X, dar din cauza albului imaculat x-ul a disparut si nimeni nu-si mai gaseste destinatia, asa ca hoinarind imprastie ceata. Deasupra lor, inaripati, gardienii le ghideaza fiecare pas, fiecare miscare. Ei insa nu simt prezenta divina si instrainati se avanta tot mai puternic in namolul putrezit al iadului pe pamant. Sa fiu sincer, nici eu nu Ii mai simt zborul, nicio atingere delicata, nici macar tragerea de maneca de la semaforul din statia mult pr...