Regret ca nu imi amintesc primul moment cand te-am privit , nici macar primul sunet pe care cu clinchete de aur mi l-ai adresat ; sa vad acum surasul tau de milioane de crizanteme cum usor rasuceste cheita fragila a compartimentului fericirii mele ... De cate ori te-am refuzat pana acum ? De cate ori nepasatoare am inchis usa prieteniei noastre din neputinta de a te intelege sau poate chiar din dorinta de a te indeparta ? Te-am renegat de-atatea ori de teama de a nu patrunde in adancul craterului si a nu-mi tulbura cu intelegerea si intelepciunea ta toate secretele personalitatii aparent puternice . Mi-am dorit dintotdeauna sa pastrez numai pentru mine latura ascunsa ce ma macina , dar caldura ta a spart toate barierele fortului pe care cu mare dificultate l-am construit . Cu o simpla privire reuseai sa-mi reprosezi lipsa mea de interes in a-ti deveni confidenta , dar iti marturisesc acum , desi poate fi tarziu , ca am incercat , am dat tot ce am avut mai bun ... Privesc cu melancolie ...