Au fost zile in care simteam ca dulcele sfarsit si prapastia necunoscutului, care poate tenta pana si cel mai sacru element, sunt ATAT de aproape.. Au fost minute infernale in care lacrimile pareau sa spele ranile infectate, secunde in care visam durere, emanam durere si imi doream ca toata suferinta sa se rasfranga asupra mea, sa ma copleseasca intr-o imbratisare otravitoare si sa ma stranga cu toata puterea insuportabila, pe care candva au trait-o suflete inocente, naive, pure... Eram un spirit dezorientat care, desi a vazut prea multe, se stia incapabil, ignorant, fara rost... o inima sterpa, arida, care nu cunoscuse dragostea, decat prea tarziu.. Am pierdut momente esentiale, am irosit sentimente, am plans, am ras fara motiv, am primit totul cu bratele deschise, fara sa fiu constient de luptele seculare... Credeam ca am inteles lumea, ca i-am descoperit punctele forte, ca am atins...