Renaștere

   Visul de noaptea trecută mă bântuie în continuare, iar mintea-mi „jucăușă”, aproape sadică îmi joacă feste, derulându-l la nesfărșit, de parcă ar încerca să-mi transmită un mesaj. 
   Strania senzație de a mă trezi „în pielea” unei insecte îmi răscolește viscerele și aprinde un incendiu interior.
   Prima experiență mi-a răsfățat ochii cu un adevărat spectacol vizual, universul înconjurător fiind redat într-o rezoluție imposibil de obținut chiar și de cele mai performante aparate foto, culorile extrem de vii îmi ardeau retina și, brusc, trupu-mi firav a fost capturat de o necruțătoare amețeală care m-a dezechilibrat și m-a introdus într-o realitate paralelă...solul a dispărut, iar eu mă aflu într-un ring de box împotriva celei mai mari fobii, teama de înălțime.
Și totuși zbor? 
   Aripile aproape insesizabile de o forță supranaturală și memoria musculară îmi demonstrează că nimic nu este întâmplător. 
Sunt singur, îmi sunt ascunse originile, nu am acces la fișierul dedicat Big Bang-ului, însă toate întrebările rămase fără răspuns nu mă încetinesc, nu mă împiedică să descopăr lumea.
   Celelalte simțuri, suspect de exacerbate, îmi facilitează procesul cunoașterii și autocunoașterii. Receptorii trimit semnale centrului de control cu o viteză incredibilă (detronarea luminii și a sunetului, oferindu-mi resursele necesare pentru depistarea și evitarea obstacolelor și a inamicilor, identificarea hranei, precum și abilitatea de a mă adapta schimbărilor meteorologice. În această lume nu există noțiunea de meteosensibilitate, efectul placebo este o strategie penibilă, un pretext al rațiunii umane pentru combaterea pericolelelor autocreate.
   Treptat, descopăr asemănări multiple între regnul nostru și cel uman, cel mai bun exemplu fiind lupta pentru supraviețuire, intensă și lipsită de scrupule, singura diferență este durata de viață. Experimentarea tuturor aspectelor importante ale existenței într-un timp limitat este covârșitoare, amețitoare, însă spre deosebire de oameni, noi nu avem liberul arbitru și nu ne putem stabili deznodământul, destinul nostru se află întotdeauna în mâinile altor ființe.
   Se spune că țânțarii pot trăi până la 3 luni (eternitatea ignoranților), o durată suficientă pentru atingerea scopului final.
Persoana pe care am ales-o și al cărei protector am fost încă din prima zi este extrem de nerecunoscătoare, nu a gustat seva vieții, dar este pregătită să capituleze, gândurile îi sunt umbrite de serenitatea unui adio regizat. Am suferit împreună cu acesta, dar în această zi în care se află cu un picior în prăpastie a sosit momentul să intervin. Extrag veninul care i-a marcat existența și introduc dulcele antidot al speranței.
Pleoșc...
O viață pentru o nouă viață.