Mă dor oasele, pielea mi-a rămas mare și mușchii orbiculari s-au atrofiat în urma privitului în orizont, dependență care mă ține prizonieră de luni de zile, prea multe luni...
Trupul moare milimetru cu milimetru în fiecare secundă, iar parfumul începe să se evapore, tânjind după goana prin univers.
Adultul, acest străin invadator, mi-a privat copilul de culori, i-a furat prospețimea, entuziasmul și inocența, lăsând în urmă infidelitatea. L-a consumat într-atât de mult încât a început să se disipeze, amintirile s-au transformat în filele unei cărți de istorie, redactată de terți.
Culorile curcubeului s-au scurs prin glandele lacrimale, pictând în viu o carcasă de mult neînsuflețită.
Sunt zile în care întunericul devine apăsător și doare, sfâșie înfometat!
Mi-a fost mereu frică de succesiunea acestor zile, ironic însă, acum tânjesc după ele.
Criogenare.
Gaura neagră a fost înlocuită de albul imaculat. Pânza, deși destrămată în timp, pare a fi neatinsă de căldura umană, iar șevaletul fragil nu o mai poate susține. Pictorului i s-au uscat culorile, imaginile au fost epuizate și eforturile sale de a o resuscita l-au pustiit.
Îndurerat, își șterge cu mâini tremurânde sudoarea frunții, pregătit să capituleze în fața unei cauze pierdute.
Comentarii
Trimiteți un comentariu