Treceți la conținutul principal

Revelatie


Privesc absent intinderea de sticla ce ma tine ostatic in propria-mi cusca; fiecare pas, fiecare sunet vibrat de corzile viorii mele ma aduce mai aproape de gratiile pe care involuntar le-am pictat.
Ma desfasor intr-un tablou lipsit de culoare si nuante, fara armonii si totusi foarte ambiguu, un mediu inefabil, dar plin de mistere ce asteapta sa fie dezvaluite.
Descopar acum schimbarile ce s-au produs in mine... nu mai sunt acelasi eu, mi-am gasit un dusman in propria-mi persoana, un adversar... despre asta este totul... o competitie, un cerc vicios din care nu pot iesi.
Am fost un luptator, o vointa imbatabila intr-o cochilie usor de modelat...
Am anulat proiectul cladirii propriei credinte si am concediat arhitectul, in locul sau am angajat cel mai influentabil arbitru, un arbitru care trebuie sa decopere adevarul pentru a -si putea incheia misiunea.
Am fost un spirit agitat ce se hranea cu aventura si traia intr-un univers incitant unde "anchetele" erau distractia de zi cu zi.
Acum nu a ramas decat un amestec reflexiv de aspiratii, inhibitii si controlat in permanenta de superstitii.
Ascult cu superficialitate avalansa de sunete ce ma-nconjoara, toate aceste semnale pe care natura mi le transmite cu scopul de a ma opri la timp...
Prea tarziu... am escaladat deja versantul abrupt si urcand am dobandit frica de inaltime.
Am pierdut notiunea timpului, de aceea continui sa cad. Aproape am atins abisul, dar ceea ce este cel mai tragic este ca nu imi pasa.
Simt ca traiesc intr-un vis, toate lucrurile dificile cu care ma confrunt par a fi doar iluzii ale subconstientului meu.
O alta revelatie ma aduce inapoi, ma forteaza sa accept realitatea... Vreau sa ma descopar.
Alerg pe valurile inselatoare ale desertului de foc in cautarea oglinzii care imi poate spune cine sunt, cum sa ma regasesc.
Cand ating linia de Finish si sunt nevoit sa infrunt cealalta persoana raman perplex.
Socul este atat de mare, nu vad decat oglinda aceea imensa, stralucitoare in care dansand imi zambesc razele supremului Soare si atunci se reflecta o imagine...
SUNT INVIZIBIL, IMAGINEA MEA A DISPARUT...
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Mindless thoughts

I've been missing human interaction for a while now, so I kept "hunting" social apps, looking for strangers to talk little nothings to. It did keep me entertained for a short period, but chatting with a wide variety of lost souls, I came to the conclusion that I can't keep lying to myself, pretending to be safe and sound on my own. I'm not. Nor am I looking for anyone, I'm looking for a certain someone in any person I come across. It's wrong, I know. My insides are frozen, but not any source of heat can warm me up, I tested it, but it doesn't seem to work, so I have a weird rash, how do I treat it? It's not a typical skin condition, dermatologists have prescribed a ton of lotions, fuck them, they are clueless. So am I, looking for help in the wrong place. Still wandering. Your heat has left my skin a few years ago and your smell is vaguely printed in my cells, but I can feel it fade away as well. I'm still hiding behind closed doors, these loat...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Big Bang-ul

" VIATA ESTE DOAR UN FILM DE LUNG METRAJ ...'' Copilaria ... Ce semnificatie are pentru voi copilaria ? Probabil pentru unii copilaria este o etapa frumoasa a vietii, un moment pe care merita sa si-l aminteasca, in timp ce pentru altii acelasi termen poate avea semnificatii diferite . In ceea ce ma priveste, consider copilaria ca fiind esenta vietii mele ... Nu este oare copilaria perioada de maxima fericire, perioada de maxima sinceritate si totodata o etapa din dezvoltarea spirituala a fiecaruia ? Mi-aduc aminte de jocurile pe care le inventam impreuna cu prietenii mei, de toate acele reguli pe care acum le consider ridicole si care atunci reuseau sa ne aduca zilnic zambetul pe buze. Cu siguranta, copiii au o imaginatie bogata si desigur ei s-ar putea dovedi mai buni scriitori Sf, si nu numai, decat adultii . De ce isi pierd adultii imaginatia, interesul si totodata puterea fata de lucrurile cu adevarat importante ? Raspunsul este in realitate foarte simplu : din cauza...
Un comentariu
Citiți mai multe

(Ne)murire

Mă dor oasele, pielea mi-a rămas mare și mușchii orbiculari s-au atrofiat în urma privitului în orizont, dependență care mă ține prizonieră de luni de zile, prea multe luni... Trupul moare milimetru cu milimetru în fiecare secundă, iar parfumul începe să se evapore, tânjind după goana prin univers. Adultul, acest străin invadator, mi-a privat copilul de culori, i-a furat prospețimea, entuziasmul și inocența, lăsând în urmă infidelitatea. L-a consumat într-atât de mult încât a început să se disipeze, amintirile s-au transformat în filele unei cărți de istorie, redactată de terți. Culorile curcubeului s-au scurs prin glandele lacrimale, pictând în viu o carcasă de mult neînsuflețită. Sunt zile în care întunericul devine apăsător și doare, sfâșie înfometat! Mi-a fost mereu frică de succesiunea acestor zile, ironic însă, acum tânjesc după ele. Criogenare. Gaura neagră a fost înlocuită de albul imaculat. Pânza, deși destrămată în timp, pare a fi neatinsă de căldura umană, iar șevaletul frag...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe