Sunt intr-o cadere libera in fantana timpului nepasator si nemilos; efortul fiind aparent inutil, renunt la ideea de a mai lupta pentru atingerea unei linii de FINISH, inca nestabilita...
Ma simt de parca alerg intr-un maraton,la care m-am inscris inconstient si, cand eram aproape de podium,am capitulat,mi-am pierdut interesul,motivatia,acceptand astfel titlul de invins sau ,mai rau, de persoana ce abandoneaza.
Sunt constient de posibilele efecte, de consecinte, dar ma ascund sub masca nepasarii, pentru ca mai tarziu sa ajung sa ma urasc ca am acceptat o schimbare atat de degradanta.
Este evident ca principalul meu adversar in aceasta cursa sunt chiar EU...ma lupt ,deci, cu nesigurantele mele, cu neincrederea si temerile care ma coplesesc si care ma impiedica sa inaintez. Acestea sunt principalele impedimente si daca psihicul se lasa intimidat de aceste necrutatoare slabiciuni, atunci imi este greu sa percep ca as mai putea avea vreo sansa de redresare. In fond, nu sunt si nici nu ma pot ascunde sub masca unei pasari phoenix.
In schimb, am remarcat ca penele mele, care nu au nimic iesit din comun( nu sunt pictate in culorile Universului, nu au nici o sclipire si nu produc un praf magic care sa-mi faciliteze zborul), au inceput subit sa cada, lasand in urma o dara de deziluzii si vise spulberate, pe pavajul rece si trist al strazii cenusii...
Si iata-ma, un suflet naiv, imbracat in puful firav al sinceritatii si, simtindu-ma expus, precum o galerie a defectelor,incerc disperat sa ma acopar cu orice vestmant accesibil. Realizez, poate prea tarziu, ca am devenit o mumie care se ascunde in spatele unui invelis solid de minciuni, un strat rigid pe care nu-l mai pot sparge si care-mi trezeste amintiri claustrofobice.
M-am ratacit in propriul Univers care, oricat de bizar ar putea parea, imi este acum aproape in totalitate strain si ma simt oarecum vinovat ca incerc sa invadez acest spatiu "necunoscut", asemeni unui infractor surprins la locul crimei, cu mainile patate...
Oare cand s-a produs aceasta ruptura? Cand am devenit un proscris, un paria in micuta mea lume?
Am incercat sa evadez, in speranta ca ma voi putea regasi pe alte meleaguri, insa am inteles, in momentul in care mi-am privit stingher pasaportul, ca nu-mi voi putea recupera identitatea pana ce nu voi gasi forta necesara de a lupta cu fantasmele trecutului, pe care imi este teama sa-l confrunt.
Sunt prizonierul unui labirint creat de eul meu interior si, pentru a gasi iesirea, trebuie sa depasesc toate intemperiile, sa trec prin foc si gheata, prin desert si prin jungla si, in cele din urma, TREBUIE sa ies invingator...
Este singura sansa pe care o am pentru a-mi cladi un viitor, unul care sa nu poata fi zguduit de prima furtuna ce-mi apare in cale.
Eforturile sunt uriase dar rezultatul final va merita fiecare picatura de sudoare, fiecare lacrima de plumb, fiecare cicatrice, fiecare suspin...
Sunt arhitectul propriului destin!
" Dacă vei vrea să încerci, mergi pînă la
RăspundețiȘtergerecapăt.
Nu există niciun sentiment ca ăsta.
Vei fi singur cu zeii
şi nopţile vor scăpăra în flăcări.
Fă-o, fă-o, fă-o.
Fă-o
pînă la capăt,
pînă la capăt.
Vei călări viaţa direct pînă la
bucuria perfectă
asta e
singura bătălie adevărată
care există."