Au fost zile in care simteam ca dulcele
sfarsit si prapastia necunoscutului, care poate tenta pana si cel mai sacru
element, sunt ATAT de aproape..
Au fost minute infernale in care lacrimile
pareau sa spele ranile infectate, secunde in care visam durere, emanam durere
si imi doream ca toata suferinta sa se rasfranga asupra mea, sa ma copleseasca
intr-o imbratisare otravitoare si sa ma stranga cu toata puterea insuportabila,
pe care candva au trait-o suflete inocente, naive, pure...
Eram un spirit dezorientat care, desi a
vazut prea multe, se stia incapabil, ignorant, fara rost... o inima sterpa,
arida, care nu cunoscuse dragostea, decat prea tarziu..
Am pierdut momente esentiale, am irosit
sentimente, am plans, am ras fara motiv, am primit totul cu bratele deschise,
fara sa fiu constient de luptele seculare...
Credeam ca am inteles lumea, ca i-am
descoperit punctele forte, ca am atins calcaiul lui Ahile; credeam ca aceasta
experienta poate fi reflectata de imaginea exterioara pe care aceasta panza o
expune.. In realitate eram poezia unor fobii, o poezie care incearca sa se
manifeste, sa vibreze, sa respire, dar care se lasa ghidata de critici si
limitata la ordinar, obisnuit, comun.. Traiam prin altii dupa reguli scrise si
nescrise, desi in secret imi doream sa imi pot picta propriile principii. ..O
fractiune de secunda este arhisuficienta pentru a ne trezi la realitate, pentru
a ne ajuta sa ne redresam, sa renastem.
Astazi pot privi cu inima curata
puritatea si prospetimea acestui univers mai mult sau mai putin favorabil.
Cerul este din nou translucid, prietenos, iar norii cenusii, asfixianti se
transforma din vulcani furiosi in vata de zahar care mi-a adus lumina si
energie in copilarie. Pasii imi sunt iar usori si totusi vioi, puternici.. zbor
cu incredere spre o noua destinatie. Mi-am scuturat aripile fragile de ciulinii
agresivi si cu luciditate i-am colectionat intr-o cutiuta rafinata, un seif
care protejeaza toate achizitiile mele pretioase.
M-am luptat atat de mult cu fantomele
trecutului incat am devenit un tablou pictat in cicatrici.. au fost clipe in
care am incercat sa le acopar, sa le distrug, crezand ca este singura solutie
pentru a ma ridica.. Am inteles acum ca ele nu pot si nu trebuie sa
dispara; ele sunt amintiri care ne ajuta sa evoluam, tatuaje care ne ofera
accesul la nivelele urmatoare. Monstrii eternelor cosmaruri s-au metamorfozat
in ingeri care vegheaza asupra mea, care varsa lacrimi amare si care se
sacrifica pentru ca eu sa fiu recompensat cu zambete, ei hranindu-se astfel cu
sunetul unui ras cristalin, sincer.
Poate ca timpul nu vindeca ranile dar el ne face cunostinta cu alte suflete suferinde si ne ofera sansa alinarii reciproce..prin dragoste. Iubirea este o forta atotputernica, o energie purificatoare; este canalul de comunicare cu divinitatea si mana care ne ajuta sa ne inaltam din mlastina patata de sange si noroi si sa atingem cu delicatete petalele catifelate ale florii de lotus..
“Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume” (Mohandas Gandhi)
plesiran..
RăspundețiȘtergere