~1~

Doi ani, 730 de zile, 729 de nopti, 17520 de ore, mult, nu-i asa ?
Nu vei ajunge sa percepi libertatea decat atunci cand vei intalni umbrele unei persoane cunoscute, pana cand intelegi ca aceea persoana nu are cum sa iti faca rau, pentru ca te intelege foarte bine. Astfel incepi sa “ socializezi” cu ea si descoperi ca nu ai reusit decat sa faci un pact cu propria persoana. Cand constientizezi ca umbra iti apartine, este deja prea tarziu …
Cei patru copaci care te inconjoara incep sa isi schimbe forma, se transforma si de-abia atunci iti dai seama ca padurea in care te afli nu este decat o aparenta, un lucru ireal, si totusi, tu te afli acolo, in acel loc intunecat de unde nu poti iesi, te afli intr-o bezna continua si de aici incepe totul.
Acum incepi sa iti adresezi fatala intrebare “ Daca totul nu este decat o aparenta, atunci eu ce sunt ? ”.
“ Oare exist ? ”.

In cei doi ani care au trecut de cand am ajuns la orfelinatul din Great Falls s-au schimbat foarte multe, eu m-am schimbat.
Am ajuns sa vad lumea intr-un fel care imi este interzis, care ne este interzis noua, copiilor.
Ni s-a spus ca universul in care ne aflam este o stea mare, simbol al perfectiunii.
Dar privind lumea prin ochii unui adult, am inceput sa inteleg ca noi toti traim intr-un sistem bolnav, un ciclu care a incetat de mult sa mai functioneze.


In primele zile petrecute la orfelinat, eu si sora mea eram precum jucariile cele noi, nimeni nu indraznea sa se apropie de noi, parca de frica sa nu ne spargem.
Dupa o saptamana “linistita “ ne-au fost comunicate adevaratele reguli ale orfelinatului, insa toate acestea se reduceau la una nerostita, dar care reprezenta motto-ul : “ Orfelinatul este o jungla, cel mai puternic supravietuieste“.